Cupa Romaniei

Demult, tare de mult a fost Cupa Romaniei. A trecut atata timp ca nici nu mai stiu ce sa scriu despre ea :) Desfasurata in perioada 20-21 iunie, concursul a lasat mult de dorit. Cel putin aceasta e parerea mea. Prima zi a fost etapa de WRE, lunga distanta, iar eu am pornit antepenultimul. Era primul meu concurs dupa entorsa, si ma intorceam sa alerg in padure dupa doua saptamani de pauza. Din pacate nici vremea nu a fost prielnica alergatului, caldura mi-a dat serios de furca. Organizatorii au facut ca traseul sa para si mai greu prin faptul ca nu au asigurat puncte de hidratare. De fapt acestea au fost, doar ca lipsea apa :)) E drept ca am pornit la final, dar cateva bidoane de apa puteau sa lase acolo, ca doar nu erau o avere. Trec peste asta, si voi spune doar ca nu mi-a placut deloc traseul. Harta, nu era foarte OK, si pentru mine dupa doua saptamani de inactivitate, pot sa spun ca a fost peste puterile mele. Am alergat vreo 100 de minute, si lucrul care mi-a pus capac a fost o mica deshidratare, completata si de reactia unui tanar care cica era arbitru. Tanarul, foarte afectat de faptul ca veneam asa tarziu, s-a hotarat sa imi aplice o corectie si m-a pus la punct cu o replica acida:"Hai mai repede ca trebuie sa strang poligonul!"
Mi-a urcat sangele in cap, am vazut rosu in fata ochilor, si deja ma si vedeam cum ii ard una peste bot insolitului arbitru. Pana la urma ratiunea a triumfat si mi-am spus ca trebuie sa imi conserv energia. Mai aveam cinci posturi, insa destul de apropiate, iar pana la final nu mai era chiar asa mult.
In urmatorul post m-am prins ca demontase deja lampionul, insa ceea ce m-a suparat a fost lipsa confetiilor. Noroc ca organizatorii s-au gandit sa lase macar tichetul. Am parcurs la pas urmatoarea sectiune (aprox 100 m) si am gasit acelasi singuratic tichet. Aici mi-am spus ca mi-am batut suficient joc de mine, asa ca m-am oprit si m-am asezat la umbra, cu gandul ca puteam sa stau mai mult in poiana dintre sectiunea 20 - 21, unde ma oprisem sa mananc fragute :)
Dupa vreo 5 minute de odihna binemeritata, am venit usor-usor la sosire cu un timp de 150 minute. Nu am fost foarte surprins de faptul ca si Vasile Zete patise cam acelasi lucru ca si mine, doar ca el in poiana de unde am mancat eu fragute, s-a gandit sa urce in meri pentru asi ostoi setea.
Una peste alta, a fost un concurs gen...survivor!
A doua zi nu am mai participat, ca aveam examen la Cluj, asa ca am luat-o pe Irina si dis de dimineata am gonit spre Cluj ca doar trebuia sa termin si eu masteratul cel incepusem in toamna!;)