Drumul a fost lung si obositor, am condus cam 80% din traseu, partea buna e ca autostrada m-a scutit de un mare efort fizic si psihic :)
Am ajuns la Delnice, in jurul orei 1, cand toata lumea dormea :) Trec peste acest aspect, ca ma amuz din nou la amintirea acelei nopti.
I day - sprint WRE
Startul s-a dat la ora 17, iar etapa s-a desfasurat la Fuzine, un orasel superb, situat la vreo 20 km de Delnice. Am pornit increzator, primul dintre romani, insa inca de la start imi ratasem cursa. Am luat harta de la M 21 A si nu de la elita. Parte din vina o port eu, insa eu zic ca puteau pune un om acolo la care sa ceri indicatii. Asta este. In primul post m-am prins ca ceva nu este in regula, deoarece dupa descrierea de mana, ma aflam in postul 2. Mi-am zis ca e o greseala a organizatorilor, insa la final am aflat si eu ca alergasem pe un traseu cu 200 m mai scurt, lucru care m-a infuriat teribil cu atat mai mult cu cat facusem o cursa buna. Adica, fara ezitarile de inceput, zic ca veneam undeva la 19-20 minute si luam vreo 600 de puncte la aceasta etapa de WRE. Nu a fost sa fie, ma consolez totusi cu gandul ca am mers relativ bine.
II day - middle distance WRE
Pot sa spun ca aici am avut aproape un soc si a fost o etapa care m-a demoralizat serios. Daca cu o zi inainte imi spuneam ca am progresat vizibil, si ca am inceput sa merg din ce in ce mai bine, la aceasta etapa totul mi-a fost potrivnic. In primul post am gresit vreo 3 minute pana sa ma dezmeticesc cum e cu relieful acesta carstic plic de doline. In postul 3 am mai gresit vreo 7 minute, desi prima data ma oprisem deasupra dolinei cu pricina, insa postul era destul de bine dosit, iar daca nu coborai nu aveai cum sa il vezi. Ghinionul meu! Zona postului 5 a fost pentru mine Triunghiul Bermudelor, nu recunosteam nimic in teren fata de ceea ce era pe harta, directia parca o luase razna, relieful era incert si vegetatia nu imi spunea nimic. Noroc cu un sportiv mai in varsta ce mergea in aceeasi directie si care pana am luat postul nu a incetat sa imi spun ca terenul este foarte dificil :) De aici nu am mai gresit foarte mult, doar in zona postului 13. Oricum eram cam sleit de puteri, asa ca alergam mult mai incet. Am terminat obosit si demoralizat, cu gandul amar ca mai am multe de invatat.
III day - short long
Am pornit in minutul 106, iar dupa mine mai veneau doi de la categoria mea. Harta a fost de 1:15000 si mi-a dat ceva de furca la capitolul distante. In primul post mi s-a terminat cursa. Am gresit copilareste si am pierdut mai bine de un sfert de ora. Cand am reusit sa iau si eu primul post am avut un timp de 20 de minute. Mi-am spus ca la prima greseala vin catre sosire. Aceasta a aparut la postul 4, asa ca m-am hotarat sa scurtez, cu atat mai mult cu cat glezna nu se simtea foarte confortabil. Am mers usor si atent la posturile pe care mi le propusem sa le ating, si dupa vreo 90 de minute am ajuns si eu la sosire spre surprinderea tuturor :)
Dintre romanii care am participat, doar Irina a venit in primii 6, restul avand pozitii destul de in spate. Conscursul a fost foarte bine organizat, ceea ce m-a facut sa imi promit ca voi merge si la anul cand vor fi 5 etape.
A urmat relaxarea :) Marea Adriatica, Marea Mediterana, si Venetia ...mirific de-a dreptul! :)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu