luni, 28 martie 2011

miercuri, 16 februarie 2011

Campionatul National O-Schi 2011

A mai trecut un campionat de iarna... Nu stiu exact de ce, dar anul acesta m-am incapatanat sa fiu si eu prezent.Si daca tot a avut Irina vacanta, ne-am hotarat sa stam departe de Bucuresti cel putin o saptamana. Am mers la Harghita Bai (zona de concurs pentru care s-a optat in lipsa de alte variante), inca de duminica 6 februarie, insa nu inainte de a alerga la un concurs in zona Ploiestiului.
Am prins o adevarata iarna sus la Harghita Bai, cu zapada si ger, si cu zile mai mult sau mai putin insorite. Antrenamentele le-am facut pe partia de biatlon din statiune (luni-miercuri), iar joi a inceput distractia. Proba de sprint a fost prima etapa a campionatului. Lume multa la seniori pentru un campionat de iarna (cam 20 de sportivi).
Mie personal nu mi-a placut sprintul, deoarece nu puteai nici sa schiezi nici sa alergi. Urmele erau destul de inguste, prin urmare nu puteai patina (cei care au avut schiuri cu solzi au fost mai castigati), iar la coborare trebuia sa ai mare noroc sa nu cazi. Pot sa spun ca am pierdut minute pretioase, pe sectiunile unde aveam de coborat, dar aceasta e o alta discutie.
Media distanta a fost cea mai reusita din punctul meu de vedere. S-a putut schia cam 80% din traseu. Din pacate aici s-a facut diferenta intre cei care s-au pregatit cat de cat. Adevarul e ca undeva dupa jumatatea traseului, m-au cam lasat bratele. Cu exceptia unei greseli pe final, pot sa spun ca am fost chiar multumit de mine.
Lunga distanta - ziua cea mai lunga :) - a fost un test de rezistenta pentru toti sportivii. Vineri noaptea a nins naprasnic, iar sambata la concurs era o adevarata vijelie. In platou sufla un vant care aproape te dobora de pe picioare. Traseul la seniori a avut cam 16,5 km. Datorita conditiilor meteorologice (zapada mare proaspat asternuta) organizatorii au hotarat sa se dea block start. A fost o adevarata aventura. Ideea era ca ne-am vazut cam toti pe durata traseului, insa diferenta a facut-o conditia fizica si tehnica schiului. Eram deja a treia zi pe aceeasi harta, prin urmare orientarea nu a mai fost o problema.
Dupa prima bucla (pe care am parcurs-o cam intr-o ora), am venit la schimb de harta, in speranta ca am sa ma si hidratez. Surpriza! Organizatorii nu s-au gandit ca ne-ar prinde bine cel putin o cana de ceai, cu atat mai mult cu cat era o proba de lunga distanta. Am luat harta, am studiat traseul, mi-am analizat sansele si am hotarat sa nu mai continui cursa, ceea ce si acum mi se pare o decizie buna. Din punctul meu de vedere a fost o etapa de supravietuire.
In loc de concluzii am sa spun ca a fost campionatul tuturor surprizelor.
La lunga distanta s-au intamplat numai nebunii, Klaus a luat post minus, Mugur a ramas fara harta, deoarece vantul i-a smuls-o din porthart,si multi altii au abandonat din diverse motive.
Clasamentul a surprins pe toata lumea, insa daca ma gandesc ca doar 5 seniori au reusit sa termine cursa in bune conditii, poate ca nu ar trebui sa ne miram prea tare.
La stafeta nu am mai ramas, insa din ce am aflat si acolo a fost spectacol. Primele doua stafete la seniori (Brasov si Baia Mare) au fost descalificate ceea ce a dus la un clasament neasteptat.

S-a terminat sezonul de iarna si am reanceput alergarea, desi aici in Bucuresti e un ger de crapa pietrele.
Urmeaza Beograd Open pe data de 5-6 martie. Sper ca pana atunci sa vina primavara! :)

vineri, 4 februarie 2011

Uite Campionatul, nu e Campionatul...

Nu m-am putut abtine sa nu scriu, deoarece situatia mi se pare hilara. Dar sa luam lucrurile de la inceput. Iarna aceasta mi-am propus sa merg la Campionatul National de Orientare pe Schiuri, prin urmare am facut si antrenamente de schi fond, aceasta in limita in care mi-a permis timpul si mai ales grosimea stratului de zapada. In cantonamentul de la Predeal din decembrie, am schiat, nu cat mi-as fi dorit, ci doar atat cat sa-mi amintesc cum se mananca schiul fond. In mica vacanta de la Baia Mare nu prea am avut timp de asa ceva. Surprinzator, mai ales pentru mine, in ultimele 2-3 saptamani am putut schia zilnic, n-o sa va vina sa credeti, in Bucuresti, in parcul de langa mine din Drumul Taberei, si bineateles in padurea Baneasa. Prin urmare astazi, aveam programat sa mergem la Miercurea Ciuc, pentru 2 zile de concurs, si apoi sa ramanem acolo pana joi, cand ar fi trebuit sa inceapa Campionatul. Distractia a inceput aseara, cand am auzit ceva zvonuri vis-a-vis de Campionat, asa ca am sunat pe unul dintre organizatori. Campionatul se afla sub semnul intrebarii, din cauza zapezii, prea putina in zona aleasa pentru aceasta competitie. Asa ca s-ar putea sa nu mai avem Campionat saptamana viitoare, doar daca o sa ninga. Bineanteles ca nu am mai mers nicaieri si am ramas la Bucuresti unde poti schia in voie. Acuma, stau eu si ma cuget: nu ar fi mai bine sa se tina Campionatul intr-o zona unde exista zapada, decat sa asteptam pana ninge? Este doar o idee la care poate ar trebui sa reflecte organizatorii.
Asa ca daca nu ninge, si nu se gaseste alta zona, eu propun padurea Baneasa pentru acest Campionat National de Orientare pe Schiuri:)
Pana atunci jucam la loz in plic, uite Campionatul, nu e Campionatul... :)

joi, 20 ianuarie 2011

A mai trecut un an...

Si iata ca a mai trecut un an. Am facut o mica analiza a blogului meu si am constatat ca de-a lungul anului 2010 am scris prea putin despre concursurile la care am participat atat pe plan national, cat si pe plan international.
Pai sa vedem, au fost destul de numeroase, doar ca din motive mai mult sau mai putin intemeiate nu mi-am facut timp sa scriu despre ele. Acum e un pic cam tardiv, sa dau detalii clare, asa ca am sa trec in revista in linii mari competitiile care au insemnat cat de cat ceva pentru mine.
Am sa mentionez doar Campionatul National, care a avut loc la Cluj, la finalul lunii august. Proba de sprint a fost cea la care am mers cel mai bine, in rest lunga distanta m-a lasat cu un gust amar si cu multe multe crampe pe care le-am resimtit pe parcursul traseului. La medie distanta as fi facut o cursa buna, daca n-ar fi fost o mare greseala in prima parte a traseului care m-a costat minute bune.
In octombrie a venit randul Cupei Romaniei, desfasurata langa Ploiesti. Etapa de lunga distanta - WRE - aproape ca m-a terminat fizic si psihic. Pe final, singurul gand care ma mana inainte era faptul ca termin, insa chiar si asa muschii mei obositi de abia ma ascultau. Nu a fost o proba foarte tehnica, insa pentru mine a fost foarte grea din punct de vedere fizic. Acum stand la rece si cugetand nu pot decat sa ajung la concluzia ca probele de lunga distanta pe parcursul anului 2010 nu prea mi-au priit. Solutia ar fi sa ma apuc serios de pregatire. Din pacate acest lucru e pus un pic sub semnul intrebarii. In primul rand, m-am mutat in Bucuresti, iar aici nu sunt nici pe departe conditiile pe care le aveam in Baia Mare (paduri aproape de casa, dealuri, etc). Momentan sunt nevoit sa ma invart in timpul saptamanii intr-un parc si sa alerg cu ochii in patru, ca nu care cumva sa se agate de gamba mea vreun caine vagabond. Noroc cu weekend-urile in care iesim la padure. In rest toate bune si frumoase!
Era sa uit de concursul din noiembrie de la Barcelona(TIBCN - 2010), care sincer sa fiu mi-a placut mult, chiar daca rezultatele nu au fost pe masura asteptarii mele. Au fost doua etape, care s-au tinut in oras. Prima, cea de sprint, mi-a dat serios de furca, cand pe final, dupa ce am alergat la scara de 1 :5000, am facut schimb de harta si am mai parcurs o bucla pe o harta cu scara de 1:1000. La aceasta trecere am intrat serios in ceata, si cred ca ieseam destul de greu daca nu erau si alti concurenti. Proba a fost totusi interesanta.
A doua zi am alergat cred ca vreo 9 km, intr-o zona frumoasa, destul de tehnica, cu o reprezentare pe harta indoielnica, daca nu ciudata as putea spune. Important este ca a fost un concurs placut.
Luna decembrie m-a gasit la Predeal, intr-un frumos si benefic cantonament. De aici, eu si Irina ne-am indreptat catre Baia Mare.

Am pasit cu dreptul in 2011 si am inceput anul cu alergare la Crosul Anului Nou desfasurat in Baia Mare. Se pare ca voi alerga tot anul ;)

Planuri pentru 2011? Se pare ca primul a fost deja inabusit inca din fasa. Cantonamentul in Portugalia din februarie-martie pentru mine nu se va mai concretiza, desi imi doream mult acest lucru. Motivele nu mai conteaza, cert este ca va trebui sa ma pregatesc aici.
Prin urmare Portugal O-Meeting 2011 va fi inlocuit anul acesta de o alta etapa de WRE in cadrul competitiei Beograd Open (Serbia) 5-6 martie.
Dupa aceea vor urma alte concursuri in Bulgaria, Serbia si Romania.
Sper sa ajung in iunie si la Alpia Adria Cup (anul acesta va avea loc in Croatia), la mondiale in Franta (august) si undeva prin septembrie in Macedonia si Cehia.
Ramane de vazut!
Pana una alta spor la pregatire indiferent unde va aflati!

miercuri, 16 iunie 2010

Cupa Variant 5

In perioada 30 aprilie - 2 mai, bulgarii au organizat Cupa Variant 5. Trei etape, una de sprint, una de medie si o etapa de lunga distanta - WRE.
La cea de sprint am ajuns la mustata, cred ca in momentul cand am oprit motorul masinii mai aveam maxim 10 minute pana la start (asta in conditiile in care am fost copilot de mare incercare intr-o cursa memorabila Bucuresti-Targoviste (Bulgaria):)Una peste alta soarele iti incingea creierii si distractia a fost ca 80% din sprint s-a desfasurat in poiana. Am facut si eu ce am putut, mi-am mai prins urechile pe ici pe colo, insa m-am descurcat relativ bine.

La etapa de medie distanta am incercat diverse stari sufletesti. Dupa ce ca ziua incepuse pentru mine undeva pe la 5 dimineata ca urmare a unei toxi-infectii alimentare,de-a lungul cursei am ajuns de la agonie la extaz si vice-versa. Harta a fost de slaba calitate, si undeva pe final m-am decis ca nu mai are rost sa imi bat joc de mine, asa ca am renuntat la lupta. Am terminat in spate tare, cu un timp care oricum nu ma mai interesa.

Ultima zi s-a desfasurat etapa de lunga distanta - WRE. Am pornit al doilea, cat inca mai era racoare. Am mers bine, doar ca in postul 3 harta nu mai avea nici o treaba cu realitatea, ceea ce m-a facut sa pierd vreo 3 minute. Traseul a fost lung si foarte solicitant fizic, asa ca la un moment dat nu ma mana inainte decat gandul de a termina odata. Pe ansamblu am fost multumit de prestatia mea,cu exceptia unei variante gresite, care m-a costat cateva minute bune.
Am venit pe 26, iar stradania mea a fost recompensata cu vreo 400 de puncte.

Memorial Cika Dusko Jovanovic

Ce-a de 29-a editie a Memorialului Cika Duscko, a avut loc in perioada 24-25 aprilie,in Serbia in aceeasi locatie ca si anul trecut, la 80 km de Belgrad. Au fost doua etape, una de middle distance - etapa WRE, si una de long distance.
As putea spune despre acest concurs ca a fost chiar interesant, cu atat mai mult cu cat harta a fost realizata de un roman :), iar controlor IOF a fost de asemenea un roman.
Padurea mi-a placut, am avut parte si de un timp racoros ceea ce m-a indemnat la o alergare placuta. Prima zi am pornit prudent, si incet-incet am marit ritmul. In postul 2 deja l-am prins cu 3 minute pe conationalul meu (care fie vorba intr noi, a cascat niste ochi cat cepele), insa pe urma m-am cam deconectat. In postul 4 apare greseala, cam singura de pe traseu, insa m-a costat minute bune. In rest ce sa zic. Mi-as fi dorit sa fiu mai bine pregatit fizic, deoarece undeva dupa a doua jumatate a traseului am simtit ca nu prea mai am aer :)Am incheiat totusi intr-o nota optimista (am terminat pe 25 si am luat cam 300 de puncte) si un finish de mare exceptie, dupa cum se vede :)

A doua zi a fost mai mult decat o etapa de supravietuire. Un traseu lung, ingreunat de ploaia de cu o zi in urma. Noroi pana in glezne, o padure uda si eu bineanteles ca am luat startul intre primii. Urmatorii 3 care veneau dupa mine erau romani, asa ca mi-am spus ca o sa merg prudent sa vad cat de tarziu ma prind baietii. Nu prea am gresit, decat pe final unde oboseala acumulata m-a facut sa imi pierd concentrarea. Trist a fost ca dupa 100 de minute am cazut rau fizic si spre ultimele posturi mai mult m-am tarat. A fost o etapa faina, la care am venit cu vreo 35 de minute in urma locului intai, un concurs din care am avut multe de invatat as putea spune.

marți, 4 mai 2010

Brown Cup 2010

Ma amuza gandul ca sarbatorile de Paste nu le-am petrecut nici de aceasta data acasa (fie vorba intre noi, nici macar nu mai stiu care e acum casa mea). Inca de vinerea mare am plecat din Baia Mare. Prima oprire a fost la Ramnicu Valcea unde am petrecut doua zile frumoase, am alergat putin si prin padurile de acolo, si ma tot intreb de ce nu se mai organizeaza concursuri in acea zona frumoasa. Dar aceasta e o alta poveste. Dupa o mica oprire la Bucuresti, cam doua nopti si o zi, am parasit meleagurile Romaniei, spre o noua destinatie, Primorsko - Bulgaria (zona in care se vor desfasura anul acesta Campionatele Europene de Seniori). Cu o mica gasca de orientaristi romani ne-am pregatit cateva zile in zona respectiva. Antrenamente intense,dificile si tehnice, dar totusi placute - cam aceasta ar fi iin doua cuvinte descrierea :)

De la Primorsko ne-am deplasat la Veliko Tarnovo pentru a alerga la Brown Cup 2010, doua zile de concurs, un sprint si o medie distanta - WRE.
Ce pot sa zic, sprintul a fost interesant, insa nu pe placul meu. Sincer nu am agreat niciodata aceasta proba, cu atat mai mult cand se desfasoara in oras. E intr-adevar spectaculoasa si de impact pentru spectatori, insa genunchii mei nu impartasesc acelasi entuziasm. Am gresit inca de la inceput, si nu am putut sa alerg nici macar la coborare. Cam atat vroiam sa mentionez.
A doua zi era etapa de medie distanta, o etapa de WRE, unde speram sa iau ceva puncte. N-a fost sa fie. Pentru mine traseul a fost criminal de-a dreptul, o padure foarte greu alergabila,care m-a terminat fizic. Am venit destul de in spate, insa cu cateva invataturi de minte :)

Cam aceasta a fost distractia din Bulgaria!